Mousaka - reţetă tradiţională din Grecia - eculinar.ro
 Acasă  | Rețete pe țări  | Forum  | Dicționar  | Articole  | Rețeta ta  | Newsletter  | Ultimele  | RSS  | Link-uri  | Contact 
 Joburi  | Auto  | Prieteni  | Bancuri  | Imobiliare  | Turism  | Meteo  | Știri  | Coduri poștale  | Financiare  | Curs valutar  | Calendar  | Ziare 

Pagina principală » Reţete tradiţionale » Grecia » Mousaka

Mousaka

Reţetă tradiţională din Grecia
Timp de preparare: 1 h 40 min.

Complexitate: medie

Porţii: 6

Ingrediente: 1 kg vinete, 500 g cartofi, 500 g carne tocată, 1 conservă de roşii, 200 ml ulei, 2 cepe, un căţel de usturoi, o frunză de dafin, o cană şi jumătate de brânză rasă, o cană de unt, o cană de făină, 2 ouă, 4 căni de lapte dulce, ulei pentru prăjit, sare, piper, nucşoară, unt pentru tavă.

Mod de preparare: Vinetele se spală şi se taie în fâşii, cartofii se curăţă şi se taie în felii subţiri. Se prăjesc legumele în ulei, se scot cu o spumieră şi se pun într-un castron.

Separat, se sotează ceapa tocată şi usturoiul, se adaugă carnea tocată şi se prăjesc 10 min., amestecând continuu. Se adaugă roşiile, sarea, piperul, se reduce focul şi se fierb 30 min.

Se unge o tavă cu unt, se aşează jumătate din cantitatea de vinete şi cartofi, jumătate din cantitatea de carne şi se presară brânza rasă. Se aşează deasupra restul de legume prăjite şi carnea rămasă.

Untul se topeşte într-o cratiţă, se adaugă făina şi se amestecă încontinuu cinci minute. Se adaugă laptele şi se fierbe până când sosul a început să fiarbă. Se ia cratiţa de pe foc şi se adaugă un amestec din ouă, sare, piper şi nucşoară. Se pune în cratiţă şi se amestecă bine. Se toarnă peste conţinutul tăvii, se introduce în cuptor şi se coace 40 min. sau până când capătă o culoare maronie.

Se taie după 15 min. şi se serveşte cu salată ţărănească sau cartofi la cuptor cu ulei de măsline şi oregano.
6.771 vizualizări
901 tipăriri
9 trimiteri
 Versiunea printabilă
 Trimite reţeta unui prieten
 Trimite pe Twitter

    Înapoi    




   
Publicitate pe acest site
Copyright ©2002-2024 Pandora Impex SRL.