http://www.eculinar.ro/

Subcategoria "Supe cu carne"

Supă cu perişoare din ficat de pui
Reţetă semi-vegetariană

Timp de preparare: 55 min.

Complexitate: redusă

Ingrediente: 100 g ficat de pui, 1 morcov, 1 rădăcină pătrunjel, 1 ţelină, 2-3 cartofi, 1 ceapă, 2 linguriţe orez, 1 ou, 1 legătură pătrunjel, sare, piper, 1 felie pâine, 1 ceaşcă lapte.

Mod de preparare: Cureţi morcovul, pătrunjelul, ţelina, cartofii şi ceapa şi le pui la fiert într-o oală cu apă. Cât fierb, pregăteşti perişoarele. Dai ficatul prin maşina de tocat, apoi îl amesteci cu oul, pâinea înmuiată în lapte şi presată bine să se scurgă. Pui şi jumătate din verdeaţa tocată, orezul spălat, sare şi piper după gust. După ce au fiert legumele, strecori zeama, o pui din nou la fiert şi formezi perişoare din compoziţia de ficat cărora le dai drumul în supă şi le laşi să fiarbă pe foc mic 15-20 de minute. Dai apoi oala deoparte şi presari verdeaţa tocată.