http://www.eculinar.ro/

Subcategoria "Aperitive cu legume"

Sufleu de broccoli
Reţetă ovo-lacto-vegetariană

Timp de preparare: 50 min.

Complexitate: redusă

Ingrediente: 800 g broccoli, sare, 60 g unt + unt pentru formă, 4 ouă, 400 g brânză de vaci, piper proaspăt măcinat, puţină nucşoară măcinată.

Mod de preparare: Se desface broccoli în bucheţele şi se lasă să stea 10 minute în apă rece cu sare, pentru a elimina toate impurităţile. Apoi se clăteşte sub jet de apă rece şi se lasă la scurs. Se opăreşte broccoli circa 3 minute în apă clocotită cu sare. Se scoate şi se lasă să se răcească. Codiţele se taie mărunt. Se topeşte untul într-o tigaie şi se sotează broccoli cam 10 minute. Se unge o formă de sufleu cu unt, în care se aşază broccoli. Se separă ouăle. Se amestecă gălbenuşurile cu brânza de vaci, se condimentează cu sare, piper şi nucşoară după gust. Se bat albuşurile spumă tare şi se încorporează uşor în compoziţia de brânză, care se întinde peste broccoli. Se coace sufleul în cuptorul încins la 200 grade C, circa 20 de minute.
Se serveşte fierbinte, din vasul în care a fost copt.