http://www.eculinar.ro/

Subcategoria "Mâncăruri cu vânat"

Raţă sălbatică cu măsline
Reţetă semi-vegetariană

Timp de preparare: 1 h 30 min.

Complexitate: medie

Ingrediente: 2 kg carne de raţă sălbatică, 500 g măsline, 200 ml vin, 200 ml ulei, 50 g pastă de tomate, 50 g ceapă, 50 g morcovi, 50 g ţelină, piper boabe, cimbru, foi de dafin, sare, dupa preferinţă, 100 g lămîie.

Mod de preparare: Raţa sălbatică se curăţă de pene, se trece prin flacără, apoi se freacă cu mălai şi se spală doar pe deasupra. Se scot măruntaiele, oprind numai inima şi ficatul, restul se aruncă. Se taie în sferturi raţa şi se pune într-un vas, pentru marinare.
Separat, se pregăteşte prin fierbere marinata din 100 ml oţet diluat cu 300 ml apă şi 20 ml vin roşu, cîteva felii de morcovi, ceapă, ţelină, rădăcină de pătrunjel, foi de dafin, piper boabe, cimbru, usturoi, sare, după gust. Se fierb într-un vas acoperit cca 10 minute, apoi se toarnă fierbinte peste raţă şi se acoperă vasul. Dacă nu se prepara raţa în aceeaşi zi, marinata se răceşte şi apoi se toarnă peste carnea de raţă şi se păstreaza la loc răcoros cca 2-3 zile, întorcînd carnea în timpul marinării cel puţin o dată pe zi.
Cînd se scoate din marinată, carnea se şterge, se pune într-o tava smălţuită, se unge cu untură, se toarnă puţină apă şi se pune în cuptorul încins.
Preparare: dupa ce a fost marinată, raţa se şterge, se porţionează şi se pune la înăbuşit într-un vas cu ulei pînă se pătrunde bine. În grăsimea rămasă, se înăbuşă zarzavatul curăţat, spălat şi tăiat mărunt. În timpul înăbuşirii, se adaugă făina desfăcută în puţină apă rece, pastă de tomate dizolvată şi apă caldă necesară pentru a fierbe timp de cca 20-30 minute. Cînd este gata carnea, se strecoară sosul şi se pasează tot zarzavatul, adăugînd piperul boabe, cimbrul, foile de dafin, feliile de lămîie curăţate de coajă, măslinele opărite, vinul şi se mai lasă să fiarbă.
Preparatul se serveşte rece.
Raţa sălbatică se poate pregăti şi cu ciuperci şi cu varză, sub formă de ostropel, etc.