http://www.eculinar.ro/

Subcategoria "Paste, pizza şi găluşte"

Găluşte de ficat cu franzelă pentru supă de carne, de zarzavat sau de roşii

Ingrediente: 100-150 g ficat crud de pasăre, viţel sau porc, 50 g franzelă, 30 g griş, 20 g făină, un ou, 2 linguri untdelemn, o linguriţă de ceapă rasă fin, o linguriţă cu vîrf de pătrunjel tăiat mărunt, un vîrf de cuţit cu piper.

Mod de preparare: Franzela, muiată o clipă în apă rece şi bine stoarsă, se trece prin maşina de tocat, împreună cu ficatul crud şi cu ceapa călită un minut în untdelemn. La tocătură, se adaugă oul întreg, pătrunjelul, făina, grişul şi piperul şi se amestecă bine. Compoziţia va fi moale. Supa se va pune într-o cratiţă de 3-4 l. Cînd clocoteşte, se udă linguriţa şi cu ea se ia din compoziţie cîte o găluşcă şi i se dă drumul în supă; găluşca se va coagula imediat şi nu se va împrăştia. Vor rezulta circa 34 găluşte. Se fierb cu capac, în clocote mici, circa 10 minute; după 5 minute, se întorc cu furculiţa.