http://www.eculinar.ro/

Subcategoria "Mâncăruri cu peşte şi fructe de mare"

Creveţi cu unt şi sâmburi de nucă
Reţetă semi-vegetariană

Timp de preparare: 30 min.

Complexitate: redusă

Ingrediente: 200 g sâmburi de nucă, 2 căţei de usturoi, 2 legături de pătrunjel verde, 4 cutii (pungi) cu creveţi decorticaţi (a 400 g fiecare), sare, piper măcinat, 150 g unt.

Mod de preparare: Se taie sâmburii de nucă (nu prea mărunt), se curăţă şi se toacă usturoiul şi pătrunjelul verde.

Se fierb creveţii în apă multă cu sare, după care se lasă să se scurgă într-o strecurătoare.

Se topeşte untul într-o cratiţă, se pune nuca şi usturoiul şi se lasă să se rumenească şi, la urmă, se adaugă creveţii. Se încing puţin pe foc, se amestecă cu pătrunjelul verde tocat şi se gustă de sare şi piper.