http://www.eculinar.ro/

Subcategoria "Borşuri"

Borş cu carne de vacă

Timp de preparare: 1 h

Complexitate: medie

Ingrediente: 600 g carne de vacă, 1-2 I apă, 200 g ceapa, 150 g morcovi, 100 g ţelină, 100 ml ulei, 400 g castraveţi acri, 1,5 I borş, 200 g albituri, 50 g leuştean, 50 g pătrunjel, sare.

Mod de preparare: Carnea se curăţă, se porţionează şi se pune la fiert în apă cu sare, se spumează şi se adaugă ceapa curăţată, spălată şi tăiată mărunt. Borşul se fierbe separat, se spumează şi se strecoară. Zarzavatul se înăbuşă în ulei cu adaos de apă, apoi se adaugă în vasul cu carne, împreună cu castraveţii acri, care au fost spălaţi, curăţaţi, tăiaţi în cuburi şi scurşi de zeamă. Se continuă fierberea încă 30 min. Cînd carnea a fiert, se adaugă borşul, spre sfîrşitul fierberii. Se potriveşte gustul de sare şi acru.
Se serveşte cu verdeaţă tăiată mărunt.